Luni, 08 Iunie 2026

Blocul european și UK ar putea ajunge la un acord comercial în următoarele ore

de Cuget Liber Miercuri, 23 Decembrie 2020 348 1 min citire
Blocul european și UK ar putea ajunge la un acord comercial în următoarele ore
Un acord comercial post-Brexit pare să fie iminent miercuri între Regatul Unit şi Uniunea Europeană după ce s-au realizat progrese semnificative în negocieri, au declarat mai multe surse europene citate de AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
Există ”şanse mari” ca acest acord să fie încheiat în cursul serii, a dat asigurări o sursă din cadrul blocului european.
După luni de blocaj şi de progrese minore, cele două părţi sunt acum aproape de un acord, au declarat sursele citate.
Problema competiţiei echitabile între cei doi parteneri comerciali a fost rezolvată, potrivit surselor citate de dpa.
Singura chestiune în dispută rămâne cea a pescuitului, dar cele două părţi au afirmat că s-au apropiat de un acord miercuri după-amiază.
Marea Britanie a ieşit oficial din UE la sfârşitul lui ianuarie, dar rămâne parte a pieţei unice a blocului comunitar până la sfârşitul perioadei de tranziţie, pe 31 decembrie.
În cazul unui scenariu “no deal” se vor aplica taxe vamale mari şi alte bariere comerciale, care ar risca să afecteze economia şi lanţurile de distribuţie.
Negocierea unui acord post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit se loveşte în continuare de mai multe teme dificile, în special pescuitul, declara săptămâna trecută un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Premierul britanic Boris Johnson a menţionat şi el că încheierea unui acord ″pare dificilă″⁣, dar că uşa negocierilor rămâne deschisă.
″Poziţia Regatului Unit a fost că dorim să continuăm discuţiile dacă există o şansă pentru un acord″⁣, a spus Johnson în faţa presei.
″Dar dorim de asemenea să se recunoască faptul că Regatul Unit poate avea controlul asupra propriilor sale legi, pentru asta au votat oamenii, şi de asemenea asupra apelor noastre şi drepturilor noastre de pescuit”, a completat premierul britanic.
Sursa: Agerpres
Taguri
Articolul anterior Propuneri pentru creșterea valorii leului
Articolul următor Guvernul Cîțu a trecut de votul Parlamentului. Se depune jurământul la Cotroceni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei