Luni, 08 Iunie 2026

Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iar ministerele, conform ponderii fiecărui partid

de Oana CHIRANA Duminică, 22 Decembrie 2024 87 1 min citire
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iar ministerele, conform ponderii fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie împărţite "conform discuţiilor şi ponderii fiecărui partid".
"Am avut o şedinţa a Biroului Politic Naţional în care au fost discutate două aspecte. Primul - legat de formarea unei coaliţii pentru a asigura o majoritate stabilă în Parlament în vederea susţinerii unui guvern care să funcţioneze cel mai târziu zilele următoare, în aşa fel încât să avem un semnal de stabilitate şi măsurile care sunt necesare a fie luate pentru ca echilibrele bugetare să fie adoptate la timp. Am primit un mandat să închidem aceste negocieri în aşa fel încât premierul urmează să fie propus de PSD, iar ministerele urmează să revină conform discuţiilor şi ponderii fiecărui partid", a declarat Ilie Bolojan, duminică, la sediul PNL.
El a precizat că duminică după-amiază vor fi finalizate discuţiile pe programul de guvernare, dar şi detaliile privind împărţirea ministerelor.
"Programul de guvernare a fost practic finalizat şi în această după-amiază se va închide în totalitate, iar în urma discuţiilor pe care le vom avea după-amiază se vor închide şi detaliile legate de ministere şi de propunerile pe care le vom face. Urmează ca spre seară să avem un Birou Politic Naţional care, dacă totul va fi în regulă, să valideze propunerile de miniştri", a spus Bolojan.
Liderul PNL a adăugat că Biroul Politic Naţional a validat, duminică dimineaţă, şi ideea susţinerii unui candidat comun la Preşedinţie, stabilit prin consens de către partidele coaliţie, conform Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Descoperire macabră în mijlocul câmpului: Un cadavru carbonizat într-o mașină
Articolul următor AUR nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca fiind un președinte legitim. „Vom acţiona în consecinţă”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei