Anders Behring Breivik, care a admis că a comis masacrul de pe insula norvegiană Utoya, ar fi folosit gloanțe speciale, care se dezintegrează în corp și provoacă leziuni interne maxime, au declarat surse medicale, citate de BBC News.
- Publicitate -
Gloanțele, cunoscute drept dum-dum, nu explodează în corp, dar se fragmentează mai rapid decât alte gloanțe în momentul impactului, afectând organele interne ale victimei.
O bombă de mare putere a explodat vineri după-amiază în apropiere de sediul Guvernului, omorând cel puțin șapte persoane și rănind peste 100, potrivit unui bilanț încă provizoriu.
La două ore după aceea, un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist, aparent Anders Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, a debarcat pe insula Utoya, aflată la 40 de minute de capitală, unde erau strânși într-o sală aproape 700 de tineri care participau la o tabără de vară a Partidului Laburist aflat la putere.
Bărbatul a deschis focul cu o mitralieră, nediscriminatoriu, și presa norvegiană relatează că înainte de a trage falsul polițist le-ar fi cerut permisiunea tinerilor să se li se adreseze. El a ucis 86 de persoane.
Suspectul a recunoscut, de altfel, că este responsabil atât pentru atentatul cu mașină capcană de la Oslo, cât și pentru carnagiul de pe insula Utoya. El susține, însă, că nu a încălcat legea.
Breivik a declarat la poliție că a acționat singur, însă forțele de ordine pleacă de la presupunerea că este posibil să mai fi fost și alte persoane implicate.
Mai mult, supraviețuitori ai masacrului de pe insula Utoya afirmă că au auzit focuri de armă din două direcții și că au văzut doi bărbați înarmați - unul îmbrăcat în uniformă de polițist, aparent Breivik, și un altul în haine civile.
Breivik va fi audiat astăzi de un judecător.