Duminică, 07 Iunie 2026

Brigitte Bardot și-a liniștit fanii după ce nu a mai fost văzută public. "Sunt în convalescență"

de Madalina PETRESCU Marţi, 02 Decembrie 2025 80 < 1 min citire
Brigitte Bardot și-a liniștit fanii după ce nu a mai fost văzută public. "Sunt în convalescență"
Brigitte Bardot a transmis duminică, prin fundaţia sa, că este „în convalescenţă”, liniştind publicul privind starea sănătăţii şi cerând respect pentru viaţa ei privată.
Doamna Brigitte Bardot reaminteşte că se află în prezent în convalescenţă, că ar dori ca oamenii să aibă delicateţea de a-i respecta intimitatea şi invită pe toată lumea să se calmeze", se arată în comunicatul fundaţiei Brigitte Bardot.
Luni, Var-Matin a scris că vedeta în vârstă de 91 de ani a fost din nou internată în spital la Toulon, la o lună după o primă internare legată de o intervenţie chirurgicală. „Doamna Bardot doreşte să-i liniştească pe cei care sunt sincer îngrijoraţi pentru ea. Ea le transmite următorul mesaj: «Vă îmbrăţişez pe toţi!»", scrie fundaţia dedicată apărării şi protecţiei animalelor.
„BB”, care a renunţat la cinema în anii 1970 pentru a se dedica cauzei animalelor, trăieşte între celebra sa reşedinţă din La Madrague, în staţiunea Saint-Tropez, şi o a doua casă ascunsă în verdeaţă, La Garrigue, care adăposteşte animale şi o capelă privată. În luna mai, într-un interviu acordat BFMTV, ea a afirmat că trăieşte „ca o fermieră”, înconjurată de oile, porcii, câinii, pisicile, măgarul şi poneiul ei şi că nu deţine „nici telefon mobil, nici computer”.
Taguri
Articolul anterior Cine sunt pensionarii care primesc bani în plus în decembrie
Articolul următor Oameni de afaceri şi un notar, trimişi în judecată pentru vânzarea unor terenuri la preţuri subevaluate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei