Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bulgaria nu este îngrijorată de un posibil atac terorist asupra sa

de Cuget Liber Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012 1145 < 1 min citire
Nivelul de alertă nu a fost crescut în Bulgaria, în urma informațiilor potrivit cărora gruparea Hezbollah ar pregăti un atentat major împotriva cetățenilor israelieni care călătoresc sau locuiesc în această țară, a declarat ministrul de interne Țvetan Țvetanov.
"În prezent, nu este absolut nimic care să justifice ridicarea nivelului de securitate în Bulgaria", a spus ministrul Țvetanov într-un comunicat.
El a dat asigurări că serviciile de securitate operează în regimul normal de alertă și sunt în contact cu partenerii lor euroatlantici.
Țvetanov a precizat că această chestiune este coordonată cu premierul bulgar Boiko Borisov și cu ministrul Transporturilor Ivailor Moskovski.
Gruparea Hezbollah ar pregăti un atentat major împotriva cetățenilor israelieni care călătoresc sau locuiesc în Bulgaria, a scris joi cotidianul israelian Haaretz.
Potrivit site-ului IzRus, informația a fost interceptată de serviciile secrete bulgare, care și-au informat imediat colegii israelieni.
Taguri
Articolul anterior Christine Lagarde: 2012 nu va fi sfârșitul monedei euro
Articolul următor Român condamnat la închisoare pe viață în Germania

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei