Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Busculadă la un concert rock. Două persoane au murit și 12 au ajuns la spital

de Cuget Liber Marţi, 14 Martie 2017 200 1 min citire
Busculadă la un concert rock. Două persoane au murit și 12 au ajuns la spital
Douăsprezece persoane au fost spitalizate în urma busculadei produse în timpul concertului rock desfășurat, sâmbătă seară, în Argentina. De asemenea, alte două persoane și-au pierdut viața.
Situația a degenerat în momentul în care spectatorii, prezenți în număr foarte mare la concertul Indio Solari din Olavarria, au creat o busculadă, împingându-se unii pe ceilalți, în încercarea de a ajunge cât mai aproape de scenă.
Organizatorii au spus că peste 250.000 de persoane au asistat la acest concert al popularului artist argentinian, mult peste așteptările organizatorilor.
Primarul din Olavarria a spus că situația "a scăpat de sub control" din cauza numărului mare de spectatori.
Indio Solari s-a oprit din cântat de mai multe ori și i-a îndemnat pe agenții de securitate să îi ajute pe spectactorii care căzuseră în timpul busculadei.
"A leșinat cineva? Ce se petrece acolo? Sunt oameni căzuți pe jos, vă rog! Gărzile de securitate! Mergeți acolo, vă rog, pentru a îi scoate de acolo!", a spus, de pe scenă, Indio Solari.
Potrivit primarului Ezequiel Galli, 12 persoane au fost spitalizate. "Colaborăm cu echipele medicale pentru a calma rudele și pentru a pune în contact rudele cu pacienții spitalizați", a spus edilul.
Mulți dintre spectatori se aflau încă în Olavarria în dimineața următoare, întrucât sistemul public de transport din localitate nu a putut să facă față numărului uriaș de persoane care au venit să asiste la show-ul de sâmbătă seară.
Taguri
Articolul anterior Olanda și Turcia, tensiuni diplomatice fără precedent. Ankara acuză "rele tratamente" asupra comunității turce
Articolul următor Tragedie în Peru. Peste 15 morți, după ce un microbuz a căzut într-o prăpastie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei