Președintele francez Emmanuel Macron a salutat, sâmbătă, căderea califatului autoproclamat al grupării jihadiste Statul Islamic, apreciind că un pericol major pentru Franța a fost eliminat, potrivit AFP.
- Publicitate -
"Un pericol major pentru țara noastră a fost eliminat. Dar amenințarea rămâne și lupta împotriva grupărilor teroriste trebuie să continue", a afirmat el în două mesaje transmise prin Twitter prin care omagiază coaliția internațională, după anunțarea cuceririi în Siria a ultimului bastion al celei mai temute organizații jihadiste din lume.
Franța contribuie cu 1.200 de militari la operațiunile coaliției internaționale împotriva Statului Islamic. Aceștia s-au alăturat prin operațiuni aeriene forțelor speciale în Siria, artileriei și formațiunilor armatei irakiene.
Franța a fost traumatizată de seria atentatelor jihadiste comise pe teritoriul său național din 2015. Dezbaterea s-a concentrat în ultimele săptămâni pe problema posibilei repatrieri a jihadiștilor francezi, capturați în Siria, într-un moment în care zeci dintre ei, uneori împreună cu copiii lor, fugeau din ultima redută jihadistă din Baghouz.