Partidul Liberal al premierului canadian Justin Trudeau, după ce a fost surclasat mai multe luni, înregistrează un ușor avans asupra adversarului său principal, Partidul Conservator, potrivit unui sondaj dat publicității sâmbătă, cu cinci luni înainte de alegerile legislative, transmite AFP.
- Publicitate -
Potrivit studiului Abacus Data realizat pe un eșantion de 1.500 de canadieni, Partidul Liberal beneficiază în prezent de 33% din intențiile de vot, cu două puncte în plus față de aprilie.
Conservatorii conduși de Andrew Scheer au pierdut un punct, la 32% din intențiile de vot.
Cota de popularitate a prim-ministrului Justin Trudeau, confruntat cu cea mai gravă criză politică din mandatul său, s-a prăbușit în ultimele luni.
Premierul și anturajul acestuia au fost acuzați de ingerință într-o procedură judiciară pentru a încerca să evite un proces implicând grupul canadian SNC-Lavalin, suspectat de corupție în Libia - și a promova în loc un acord pe cale amiabilă.
Acuzații respinse de Justin Trudeau care, potrivit sondajului, rămâne preferatul canadienilor pentru funcția de prim-ministru, 33% față de 30% pentru adversarul său Andrew Scheer.
Studiul Abacus Data confirmă, pe de altă parte, avansul Partidului Verde canadian. Cu 12% din intențiile de vot, dublu față de luna ianuarie, ecologiștii se apropie de Noul Partid Democrat (16%).