„Germania este şi rămâne primul susţinător al Ucrainei în Europa", a dat asigurări cancelarul federal Olaf Scholz, în pofida tăierilor bugetare prevăzute în 2025 şi care generează temeri privind o dezangajare a Berlinului, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Al doilea contributor după SUA, guvernul german, în căutarea unor economii bugetare pe fond de dispută între partidele coaliţiei, a decis să reducă la jumătate în 2025 suma alocată în cadrul bilateral ajutorului militar pentru Kiev.
Pentru a compensa această reducere, Berlinul mizează pe punerea la dispoziţia Ucrainei a unui împrumut de 50 miliarde de dolari, garantat prin viitoarele dobânzi la activele ruse imobilizate, mecanism care a făcut obiectul unui acord între statele G7 la summitul lor din iunie.
Berlinul a încercat să-şi reafirme sprijinul pentru Ucraina. „Vom continua sprijinul nostru: cu o sumă de 50 de miliarde de euro, alocată în acord cu G7. Aceasta va permite Ucrainei să îşi procure arme în cantitate mare", a afirmat Olaf Scholz.