Cancelarul german Olaf Scholz s-a deplasat, luni, 26 august, la Solingen, la locul atentatului cu cuţit pentru care a fost arestat un sirian, suspectat de legături cu organizaţia Stat Islamic (SI), relansând în ţară dezbaterea privind politica migratorie, scrie agenţia AFP.
- Publicitate -
Atacul de vineri seara, care a făcut trei morţi şi opt răniţi în cursul unor festivităţi locale, creşte presiunea asupra şefului guvernului cu o săptămână înaintea unor alegeri regionale cu risc ridicat în două landuri din estul Germaniei.
După o zi de fugă, un sirian de 26 de ani s-a predat autorităţilor sâmbătă seara şi a declarat, potrivit poliţiei, că este responsabil pentru crime. SI a revendicat acest act şi a asigurat că atacatorul a acţionat „pentru a răzbuna musulmanii din Palestina şi de pretutindeni".
Olaf Scholz a adus un omagiu victimelor atentatului de la Solingen. În apropierea locului tragediei, buchete de flori, lumânări şi mesaje stau mărturie pentru emoţia care a cuprins oraşul cu aproximativ 160.000 de locuitori.