Sâmbătă, 06 Iunie 2026

La trei zile de la debutul campaniei, Candidații la europarlamentare au lăsat panourile goale

de Ada CODĂU Marţi, 12 Mai 2009 352 2 min citire
Potrivit Hotărârii de Guvern privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2009, începerea campaniei electorale a avut loc "cu 30 de zile înainte de ziua de referință" (n.r- data alegerilor), adică pe 8 mai. Altfel spus, începând de vineri, reprezentanții partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale care s-au înscris în cursa pentru PE au avut liber la afișajul electoral, la lipirea posterelor, bannerelor, la agresarea câmpului nostru vizual cu fel și fel de mesaje, mai mult sau mai puțin inspirate, cu chipuri zâmbind tâmp (sau nu) și care transmit demodatul "sunt de-al vostru, un om din popor". Un fel de "pick me!, choose me!, love me!", numai votează-mă.
Cu toate acestea, constănțenii nu puteau vedea ieri, la orele 15.00, decât câteva panouri răzlețe, amplasate pe marile bulevarde ale municipiului. Mai mult decât atât, așa cum am putut constata, în câteva din zonele în care, la alegerile locale și generale de anul trecut fuseseră amplasate panouri dedicate afișajului electoral, de data aceasta ele lipsesc. Or fi intrat în pământ, îngropate de pseudo-inte-resul administrației locale - cea care dă aviz pentru amplasarea lor - vizavi de scrutinul din 7 iunie, căci poate nu întâmplător a declarat primarul Constanței, cu ceva vreme în urmă, că PSD, al cărui lider județean este, va duce o "campanie decentă". Decență, decență, dar nici chiar așa! Spre exemplu, ieri, nici urmă de panou în zona ICIL, în colțul unui supermarket, acolo unde, nu mai departe de noiembrie 2008, se umflau în căști, salopete și promisiuni candidați ai celor mai multe formațiuni politice din România. Nici pe bulevardul Ferdinand, în apropierea Teatrului de Stat Fantasio, nu mai era amplasat un panou pentru afișele de campanie, așa cum erau constănțenii obișnuiți.
Prezența prin absență, strategia candidaților la PE
Menționăm că, în afară de PNȚCD, care are doi candidați pe listă, pe locuri însă neeligibile, doar liberalii susțin, dintre partidele constănțene, un candidat eligibil, ocupant al locului patru. PSD-ul și PD-L-ul susțin, fiecare în felul său, lista națională de aspiranți, dat fiind faptul că nu au reușit să își impună vreun candidat pe unul din locurile cu șanse reale de câștig.
Pe panourile de afișaj electoral din Constanța "tronau" ieri după amiază doar afișele PD-L-ului: în zona Prefecturii Constanța, în Poarta 2, în parcul din apropierea Teatrului Ovidiu, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu - la Casa de Cultură, Trocadero, Dacia. Portocaliul caracteristic PD-L era, efectiv, singura pată de culoare prezentă pe albastrul panourilor de afișaj. În rest… o campanie superbă, dar absentă cu desăvârșire.
Nu în ultimul rând, atragem atenția asupra faptului că, în Piața Ovidiu, singurul panou dedicat materialelor de campanie este situat în imediata apropiere a unei clădiri care se află în pericol de prăbușire. Bănuim că, atunci când a avizat amplasarea sa, Primăria Constanța a avut în vedere niște considerente cel puțin ciudate. Să se fi mers, probabil, pe principiul "să moară și capra vecinului"?
Articolul anterior A lăsat testament cui să-i fie încredințate butelia și aragazul, apoi s-a sinucis
Articolul următor Polițist la… înălțime

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei