Duminică, 07 Iunie 2026

Candidatul partidului lui Bhutto, noul premier al Pakistanului

de Cuget Liber Marţi, 25 Martie 2008 200 < 1 min citire
Yusuf Raza Gilani, candidatul Partidului Poporului pakistanez al lui Benazir Bhutto, asasinată în decembrie, a fost ales ieri premier al Pakistanului, obținând o majoritatea zdrobitoare în Adunare, a anunțat președintele Parlamentului, relatează AFP.
Gilani a obținut 264 voturi din 342 exprimate.
Celălalt candidat, Chaudhry Pervez Elahi, din Liga musulmană a Pakistanului, a obținut 42 de voturi. Liga îl susține pe președintele Pervez Musharraf.
Gilani, în vârstă de 58 de ani, este vicepreședinte al Partidului Poporului Pakistanez (PPP) și a fost președinte al Parlamentului între 1993 și 1996, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Bhutto de premier, și ministru din 1988 până în 1990. Este o figură respectată în partid, prieten al lui Zardari și fost colaborator al lui Benazir.  El a fost închis ulterior timp de cinic ani, fiind acuzat de numiri oficiale ilegale, dar fără a fi condamnat. Gilani a negat permanent acuzațiile, spunând că sunt motivate politic.
PPP a câștigat alegerile legislative din 18 februarie și va forma un guvern de coaliție cu Liga musulmană din Pakistan-Nawaz condusă de fostul premier Nawaz Sharif, răsturnat în 1999 printr-o lovitură de stat de generalul Pervez Musharraf.
Articolul anterior Telecom leaders in Romania boost resources to cover the NATO Summit
Articolul următor Reabilitarea termică a blocurilor - prinsă în chingile birocrației

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei