Conform ultimelor date prezentate de BNR, băncile au emis o jumătate de milion de noi carduri de credit doar pe parcursul ultimelor șase luni. Numărul acestora a ajuns la 2,7 milioane, în luna septembrie 2008. Băncile au lansat până acum 21,8 milioane de carduri, adică unul pentru fiecare locuitor al țării. Dintre acestea însă, numai 13,2 milioane se află în circulație, iar printre cele active, cu care se realizează tranzacții, se regăsesc doar 10,8 milioane.
- Publicitate -
Volumul tranzacțiilor cu cardul a avut o creștere trimestrială de 13,7%, în intervalul iulie - septembrie 2008, la 3,5 miliarde lei (979 milioane euro), cea mai rapidă creștere (22%) fiind la segmentul plăților directe cu cardul emise în țară la comercianții din afară.
Succesul de care se bucură acest mijloc de plată este datorat în principal ușurinței cu care se pot efectua plăți sau se pot retrage bani de la bancomat, în orice moment și în tot mai multe locuri. De asemenea, acestea pot deveni alternative viabile la contractul standard de creditare, oferind mai multe avantaje și costuri mai mici.
Spre exemplu, CardAvantaj este un card de credit în lei, cu utilizare atât națională cât și internațională, ce oferă avantajul plății în rate și 0% dobândă. Practic, în cazul în te-ai hotărât să cumperi un produs în rate, din rețeaua de magazine partenere Credit Europe Bank, dacă vei rambursa integral suma în maxim 12 rate, în perioada de grație de până la 45 de zile, nu vei plăti dobânda. Cardul nu are taxă de emitere, ci doar o taxă anuală de administrare de 35 de lei. Magazinele partenere au ca domenii de activitate de la fabricarea mobilei la comercializarea bijuteriilor și echipamentelor IT.
În plus, la începutul lunii decembrie, Apha Bank a lansat un card de credit, cu o limită de împrumut de 5.000 de euro, echivalent în lei și o perioadă de grație de 55 de zile. Astfel, pentru plățile la comercianți nu se percepe comision, iar posesorul cardului nu plătește dobândă dacă rambursează integral suma, în perioada de grație. Beneficiarii trebuie să aibă un venit de minim 100 de euro și să fie rezidenți români, cu vârste între 18 și 70 de ani. Dobânda este de 17% - 19%, pentru plățile la comercianți, sensibil mai mică față de dobânzile percepute de bănci la contractarea unui credit standard, ce poate ajunge și la 30%.
Reducerile la cumpărăturile plătite cu cardul în anumite magazine reprezintă un alt element de atracție. Mai mult, băncile stimulează folosirea cardului, oferindu-le utilizatorilor bonusuri în bani pentru fiecare leu cheltuit. De exemplu, BRD oferă utilizatorilor cardului de credit câte un punct de fidelitate valorând 0,005 lei pentru fiecare leu cheltuit cu cardul. Banii acumulați cu punctele de fidelitate pot fi folosiți ulterior pentru cumpărături în magazinele partenere.