Duminică, 07 Iunie 2026

Casa Albă: S-au făcut progrese în discuţiile de la Cairo privind un armistiţiu în Fâşia Gaza

de Sorin MIHALACHE Duminică, 25 August 2024 139 < 1 min citire
Casa Albă: S-au făcut progrese în discuţiile de la Cairo privind un armistiţiu în Fâşia Gaza
Casa Albă a dezminţit că discuţiile de la Cairo privind încheierea unui armistiţiu în Gaza se apropie de eşec, afirmând că, dimpotrivă, s-au făcut progrese, relatează agenţia AFP.
Avem nevoie acum ca cele două tabere să se reunească şi să lucreze la o implementare a acordului", a declarat purtătorul de cuvânt al consiliului securităţii naţionale al Casei Albe, John Kirby.
Directorul CIA, William Burns, precum şi înaltul diplomat Brett McGurk, au fost prezenţi în Egipt pentru aceste discuţii, a confirmat John Kirby.
Discuţiile iniţiale pe care le-am avut la Cairo au fost de natură constructivă. Informaţiile din presă potrivit cărora discuţiile se apropie de un eşec sunt inexacte", a spus Kirby.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a deplasat în Orientul Mijlociu şi a afirmat că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-a confirmat că Israelul acceptă planul de compromis al Washingtonului pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza după peste zece luni de conflict, afirmând că ţine acum de Hamas să facă la fel.
Taguri
Articolul anterior Ministrul de externe al Ungariei acuză UE de întreruperea livrărilor de petrol din Rusia
Articolul următor Tranzitul peste Dunăre cu feribotul, reluat la PTF Bechet

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei