Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Catastrofă umanitară: ONU a declarat foamete în două regiuni din Somalia

de Cuget Liber Miercuri, 20 Iulie 2011 752 < 1 min citire
Catastrofă umanitară: ONU a declarat foamete în două regiuni din Somalia
Organizația "Națiunilor Unite a declarat astăzi că în două regiuni din Somalia există foamete: în sudul Bakool și în Lower Shabelle", potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) din Somalia, citat de Mediafax.
"Dacă nu acționăm acum, foametea se va extinde în toate cele opt regiuni din sudul Somaliei, în următoarele două luni, din cauza recoltelor slabe și apariției bolilor infecțioase", a avertizat Mark Bowden, coordonator umanitar al ONU pentru Somalia.
OCHA apreciază că aproximativ jumătate din populația somaleză, adică 3,7 milioane de persoane, dintre care 2,8 milioane trăiesc în sud, se află, de-acum, într-o situație de criză.
Peste zece milioane de persoane sunt afectate, în regiunea Cornului Africii, de secetă, care, potrivit ONU, ar putea fi cea mai gravă din ultimele decenii.
Djibouti, Etiopia, Kenya și Uganda sunt, de asemenea, afectate. Americanii au îndemnat Eritreea să anunțe în ce măsură este afectată de această catastrofă climatică.
Dar, în Somalia, situația este și mai gravă, din cauza conflictelor armate permanente. Iar somalezii fug din țara lor, cu miile, către Eritreea și Kenya, vecime.
Taguri
Articolul anterior Chris Brown va juca într-o comedie romantică
Articolul următor Rihanna, în cămașă de noapte pe străzile din New York

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei