Vineri, 05 Iunie 2026

Franța continuă să ne uimească Ce sancțiuni riscă cei care caută prin gunoaie

de Cuget Liber Joi, 13 Octombrie 2011 683 < 1 min citire
Ce sancțiuni riscă cei care caută prin gunoaie
Primarul localității franceze Nogent-sur-Marne, situată în apropiere de Paris, a emis un decret municipal, prin care interzice căutarea prin containerele de gunoi pentru recuperarea unor resturi alimentare, contravenienții riscând o amendă de 38 de euro.
În acest text, intitulat "Măsuri referitoare la salubrizarea publică", edilul interzice căutarea prin gunoaie, dar și scuipatul, urinatul sau murdărirea drumurilor publice prin orice altă modalitate, relatează Le Parisien, în ediția electronică.
"Devine deja dramatic, găsim de toate pe trotuare", afirmă Jacques J.P. Martin, primarul din Nogent.
Astfel, orice persoană care va fi surprinsă de poliția municipală căutând prin gunoaie va fi amendată cu maxim 38 de euro și va fi dusă la comisariat, în cazul unei recidive.
"Cei care sunt obligați să ajungă aici (n.r. - la căutarea prin gunoaie) să se adreseze mai degrabă centrului comunal de acțiune socială sau asociațiilor", a afirmat Martin.
Decizia primarului a șocat consilierii municipali de opoziție, care nu au putut dezbate decizia.
Aceasta nu este singura decizie controversată a unui primar francez. În august, primarul din La Madeleine a luat o hotărâre similară, pe care a tradus-o în română și bulgară, provocând o polemică în regiune.
Taguri
Articolul anterior Cum a devenit Matt Damon amantul lui Michael Douglas
Articolul următor Un tanc chimic a fost capturat de pirații nigerieni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei