Cea mai mare aeronavă din lume, Airlander 10, s-a prăbușit în Marea Britanie. Potrivit presei engleze, aparatul de zbor, care reprezintă un hibrid dintre aerostat și avion, s-a detașat de la funiile care îl țineau la pământ, iar vântul l-a dus în copaci.
- Publicitate -
Crengile au spart pânza, iar heliul, care ținea aparatul în aer, s-a scurs prin fisuri. Accidentul s-a produs în ținutul Bedfordhsire.
În urma coliziunii, carcasa de 20 de tone a fost distrusă în totalitate. Airlander 10 a efectuat primul său zbor anul trecut. Aeronava dezvolta o viteză maximă de aproape 150 kilometri pe oră și putea rămâne în aer până la cinci zile.
Aceasta era destinată transportului de încărcături de până la zece tone.