Statele Unite au spionat cea mai mare companie din Brazilia, gigantul petrolier Petrobras, potrivit unor documente ale serviciilor secrete americane dezvăluite de postul brazilian de televiziune Globo, transmite France Presse.
- Publicitate -
Postul de televiziune a prezentat documente furnizate de informaticianul american Edward Snowden, datând din iunie 2012.
În urmă cu o săptămână, Globo a dezvăluit, pe baza unor documente provenite tot de la Snowden, că SUA au spionat comunicațiile președintei braziliene Dilma Rousseff.
Compania Petrobras, la fel ca în cazul comunicațiilor Dilmei Rousseff, a fost spionată de Agenția Națională de Securitate a SUA.