Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a ordonat Serbiei să nu utilizeze arme sonore pentru dispersarea sau controlul manifestanţilor. Instanța din Strasbourg a dat astfel dreptate, parţial, militanţilor care au acuzat autorităţile sârbe de folosirea unui tun sonic în 15 martie, cu ocazia unui miting de mare amploare la Belgrad, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
„Până la noi dispoziţii, orice utilizare a dispozitivelor sonore cu scopul de a controla mulţimea cu alt obiectiv decât comunicarea trebuie împiedicată", a precizat Curtea.
Magistraţii europeni au luat această măsură provizorie în cadrul unei proceduri aplicabile în circumstanţe excepţionale şi cu risc iminent de încălcare ireparabilă a unui drept fundamental garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
CEDO a fost sesizată de 47 de reclamanţi care participaseră la manifestaţia din 15 martie împotriva corupţiei şi pentru statul de drept.