Vineri, 05 Iunie 2026

Prostie sau neglijență? Ce a dus la explozia ucigașă din laboratorul MApN?

de Madalina PETRESCU Joi, 01 Mai 2025 354 2 min citire
Prostie sau neglijență? Ce a dus la explozia ucigașă din laboratorul MApN?
Echipele de anchetatori care au descins în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din orașul Pantelimon, unde o femeie în vârstă de 47 de ani a murit spulberată de o explozie, ar fi descoperit o mulțime de nereguli grave. Potrivit gândul.ro, surse judiciare au spus că, din primele cercetări s-ar fi stabilit că unele elemente de muniție erau tăiate cu fierăstrăul. 
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, marți, că o femeie care lucra ca angajat civil la UM 01490 (Laboratorului artileristic al Armatei) a murit în urma unei explozii.
Deflagrația s-a produs în timp ce persoana de sex feminin, în vârstă de 47 de ani, încadrată pe funcția de tehnician din anul 2019, efectua analize fizico-chimice la materiale explozibile și pirotehnice. Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul de urgență 112, la fața locului intervenind efective ale ISU București-Ilfov, cu mijloace specifice, care au lichidat incendiul în circa 35 de minute. Incidentul va fi cercetat de Parchetul Militar București și de o comisie condusă de comandantul unității", a anunțat MApN.
Surse judiciare au declarat că marți, la prânz, Ioana T. era singură în laborator, după ce colegul ei ieșise în curtea unității militare ca să joace fotbal alături de colegii săi. Sursele citate au afirmat că una dintre echipe avea nevoie de portar și îl sunaseră pe bărbat să iasă în curte. Deși era în afara orelor de program, din motive rămase încă necunoscute Ioana T. a rămas în incintă, iar în jurul orei 14:00 a fost ucisă de o explozie puternică.
Surse apropiate anchetei au dezvăluit, că echipele care au ajuns la fața locului au constatat că ceea ce se numește Laboratorul artileristic al Armatei semăna, mai degrabă, cu o magazie.
Totodată, din primele verificări s-ar fi stabilit că procedura de extragere a prafurilor din elementele de muniție era una rudimentară, în condițiile în care un maistru tăia proiectilele, de cele mai multe ori, cu fierăstrăul.
Alte 13 explozii soldate cu victime, la fabricile românești de armament
În ultimii 15 ani au avut loc, la fabricile de armament din țară, alte 13 explozii soldate cu victime, potrivit Agerpres.
Taguri
Articolul anterior 16 ţări ale Uniunii Europene, pregătite să ceară o scutire de la regulile bugetare
Articolul următor CEDO somează Serbia să nu folosească arme sonore împotriva manifestanţilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei