Cel puțin 11 persoane, dintre care nouă copii, au fost rănite într-un accident la un "montagne russe" în parcul de distracții M&D’s din Motherwell, lângă Glasgow, Scoția, a anunțat poliția locală, informează AFP.
- Publicitate -
"Serviciile de urgență au intervenit după un accident survenit în parcul de distracții M&D’s. În acest stadiu există 11 răniți: doi adulți și nouă copii. Toți au fost transportați la spitale. Nu putem pentru moment să oferim mai multe detalii cu privire la tipul de răni suferite de ei", a anunțat duminică poliția comitatului Lanarkshire.
Un purtător de cuvânt al serviciului scoțian de ambulanțe a anunțat că șase echipaje, o echipă specializată și medici ambulanțieri s-au deplasat la fața locului.
Mai mulți martori au postat pe rețelele de socializare imagini în care puteau fi văzute persoane prinse în vagoanele lor, cu capul în jos și picioarele în aer.
Potrivit lui James Millerick, care se afla la coadă pentru a urca în acel montagne russe când s-a produs incidentul, trenul a deraiat, a trecut de una dintre bariere și a aterizat pe o parte.