Parlamentul chinez l-a ales pe Xi Jinping președinte al Republicii, o formalitate pentru un nou lider al Partidului Comunist Chinez (PCC) ce încheie tranziția începută în noiembrie la conducerea celei de a doua puteri mondiale."Anunț acum că tovarășul Xi Jinping este ales președinte al Republicii Populare China", a declarat Liu Yunshan, un oficial de rang înalt din cadrul PCC ce prezida ședința Adunării Naționale Populare (ANP).
- Publicitate -
Xi Jinping, în vârstă de 59 de ani, îi succedă lui Hu Jinato și va fi secondat de Li Keqiang ca premier, a cărui desemnare de către ANP este prevăzută vineri. Li Keqiang îl înlocuiește în funcție pe Wen Jiabao.
Obținând șefia statului, Xi Jinping va reprezenta de acum China la nivel internațional. De asemenea, el deține toate frâiele puterii pentru următorii zece ani.
Prima vizită oficială în străinătate a lui Xi Jinping în calitate de președinte al Republicii este prevăzută, până la sfârșitul lunii, la Moscova, urmată de un turneu în Africa.
Primul lider născut după fondarea regimului de către Mao Tse Tung, în 1949, el este fiul unui erou revoluționar, fiind cunoscut din acest motiv și ca unul dintre "prinții roșii" ai nomenklaturii celei de a doua puteri mondiale.
"În istoria recentă nu există o altă figură comparabilă care să cumuleze atât de multă putere în atât de puțin timp", a comentat Willy Lam, un expert în politica chineză la Universitatea Hong Kong, citează Mediafax.