Sâmbătă, 06 Iunie 2026

China este dispusă să contribuie la compensarea daunelor climatice

de Mircea GHIȚĂ Joi, 10 Noiembrie 2022 88 < 1 min citire
China este dispusă să contribuie la compensarea daunelor climatice
China ar fi dispusă să contribuie la un mecanism de compensare a ţărilor sărace pentru pierderile şi daunele cauzate de schimbările climatice, a anunţat trimisul său pentru climă, Xie Zhenhua, miercuri, la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP27), care se desfăşoară în aceste zile în Egipt, informează Reuters.
Potrivit lui Xie Zhenhua, China nu are nicio obligaţie să participe la un astfel de mecanism, dar şi-a exprimat solidaritatea cu cei care solicită acţiuni mai ferme în această chestiune din partea ţărilor bogate, subliniind totodată pagubele suferite de China din cauza evenimentelor meteorologice extreme asociate cu schimbările climatice.
China este catalogată de Organizaţia Mondială a Comerţului drept o ţară în dezvoltare, în pofida faptului că are cea de-a doua economie a lumii.
Luna trecută, trimisul special pentru climă al Statelor Unite, John Kerry, a declarat în faţa reporterilor că gigantul asiatic ar trebui să contribuie cu un fond propriu de compensare a pagubelor, mai ales dacă reprezentanţii săi cred că vor putea să continue în acest fel în următorii 30 de ani, cu emisii în creştere, a relatat Politico.
Taguri
Articolul anterior Cântăreaţa Gal Costa, o legendă a muzicii braziliene, a murit la vârsta de 77 de ani
Articolul următor Alegeri SUA. Joe Biden se declară pregătit să lucreze cu opoziţia republicană

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei