Toate instituţiile europene privesc cu atenţie evoluţia actuală a situaţiei politice franceze, a declarat preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, după demisia surprinzătoare a premierului francez Sébastien Lecornu, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
„Cred că toate instituţiile europene privesc cu atenţie evoluţia actuală şi speră sincer că se vor găsi modalităţi de a respecta angajamentele internaţionale, în special în ceea ce priveşte prezentarea bugetului", a declarat Christine Lagarde.
Prim-ministrul Sébastien Lecornu s-a întâlnit marţi cu forţele politice pentru ultime negocieri fulger privind bugetul pe 2026, aşa cum i-a cerut preşedintele Emmanuel Macron. Plecarea sa neaşteptată compromite adoptarea la timp a unui buget, care ar trebui să fie supus examinării parlamentului până cel târziu pe 13 octombrie.
Sébastien Lecornu declarase că doreşte să reducă deficitul public la 4,7% din Produsul Intern Brut în 2026 şi la maximum 3% în 2029, la nivelul cerinţelor europene.