Sâmbătă, 11 martie, în jurul
orei 14:25 şi cinci camioane şi 37 de autoturisme s-au ciocnit pe tronsonul
kilometrului 26 al autostrăzii M1, pe sensul de ieşire din Budapesta, din cauza
unei furtuni de praf. Zeci de persoane au fost rănite în urma unui accident în
lanț și potrivit datelor preliminare, în urma accidentului au ars 19 vehicule,
iar în total 36 de persoane au fost rănite, dintre care o persoană a suferit
leziuni care îi pun viaţa în pericol, iar 13 persoane au suferit răni grave.
- Publicitate -
Ambasada României la Budapesta
a fost contactată prin intermediul numărului de telefon de urgență al misiunii
diplomatice de către alți doi cetățeni români implicați în accidentul rutier
produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta.
Potrivit datelor obținute
până la acest moment, în total cinci cetățeni români, dintre care unul cu dublă
cetățenie, au fost implicați în gravul accident de circulație. Dintre aceștia,
doi au fost spitalizați, unul dintre cetățenii români spitalizați fiind deja
externat și deplâsandu-se în România.
Iată comunicatul de presă
oficial pus la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe:
În continuarea precizărilor
de presă din data de 11 martie 2023 (http://www.mae.ro/node/61280), Ministerul
Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României la Budapesta a fost
contactată prin intermediul numărului de telefon de urgență al misiunii
diplomatice de către alți doi cetățeni români implicați în accidentul rutier
produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta.
Astfel, potrivit datelor
obținute până la acest moment, în total cinci cetățeni români, dintre care unul
cu dublă cetățenie, au fost implicați în gravul accident de circulație. Dintre
aceștia, doi au fost spitalizați, unul dintre cetățenii români spitalizați
fiind deja externat și deplasandu-se în România.
Celălalt cetățean român
internat primește, în continuare, îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui
pericol. De asemenea, persoanele în cauză au solicitat sprijinul ambasadei
pentru recuperarea bunurilor din autoturismele avariate, aflate în custodia
autorităților ungare.
În ceea ce privește persoana
decedată în urma accidentului, MAE informează că autoritățile ungare au
precizat că aceasta nu este cetățean român.
Ambasada României la
Budapesta continuă dialogul cu autoritățile locale și cu familiile cetățenilor
români, fiind pregătită să acorde asistență consulară conform competențelor
legale.