Cinci militari indieni au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea frontierei disputate între China şi India, a anunţat sâmbătă Ministerul indian al Apărării, relatează AFP.
- Publicitate -
Accidentul a avut loc vineri la sud de Tuting, un oraş izolat aproape de linia care separă China de statul indian Arunachal Pradesh (nord-est), pe care care Beijingul îl revendică.
Controlorii aerieni au primit un semnal SOS înainte de prăbuşire, ceea ce sugerează o deficienţă tehnică sau mecanică, a explicat ministerul într-un comunicat.
Patru cadavre au fost găsite, iar salvatorii încearcă să găsească şi trupul celui de al cincilea ocupant al elicopterului, a adăugat sursa citată.
Accidentul s-a produs la mai multe săptămâni după ce un pilot al armatei indiene a murit în timpul unui zbor de rutină cu elicopterul la Tawang, în aceeaşi regiune din India.
Tensiunile au fost vii între India şi China după o confruntare sângeroasă în iunie 2020, la frontiera Tibetului şi a regiunii indiene Ladakh, care s-a soldat cu cel puţin 20 de morţi printre soldaţii indieni şi patru în rândul celor chinezi.