Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cioban umilit de un consilier local care îi era şi patron

de Madalina PETRESCU Joi, 27 Iulie 2023 599 1 min citire
Cioban umilit de un consilier local care îi era şi patron
Deşi ar fi trebuit să fie un exemplu pentru comunitate, un consilier PSD a uitat de toate şi şi-a umilit un angajat. În calitate de patron al unei stâni, Lucian Panainte din comuna Zăpodeni, judeţul Vaslui, şi-a umilit un angajat cu ajutorul unui prieten.
I-a ataşat o talangă de gât, l-a pus să stea în genunchi şi să facă precum oaia. „În genunchi şi dă din cap. Mergi ca beaua”, se aude pe înregistrarea pe care consilierul, mândru de isprava sa, a urcat-o pe o reţea de socializare.
Nu este la primul incident
Iniţial, ciobanul a intrat în joc, însă în momentul în care a văzut că este înregistrat a încercat să oprească filmarea. Se pare că Lucian Panainte nu este la prima ispravă de acest fel. Ar mai fi pus un tânăr să se întindă pe jos şi să facă precum ursul.
“Acest băiat, Panainte Lucian, pe lângă faptul că este om cu carte, absolvent de facultate, mai este și consilier local. În calitate de ales al cetățenilor din comună, el ar trebui să fie un exemplu pentru ceilalți, copiii să aibă ce învăța de la el. Din păcate, el nu se află la prima astfel de abatere. În trecut, a mai pus un băiat extrem de necăjit din satul nostru să se întindă pe jos și să facă precum ursul. I-a dat o bere și l-a batjocorit. Îi place să umilească oamenii, în special pe cei neajutorați”, a declarat un localnic pentru vremeanoua.ro
Taguri
Articolul anterior Soții care au murit intoxicați cu insecticid cumpăraseră spray-ul din comerț. Avertismentul specialiștilor
Articolul următor A murit un important manager de media

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei