Ciocniri violente au izbucnit, vineri dimineață, în nordul Kosovo, după ce forțele KFOR au încercat să înlăture baricadele ridicate de sârbii din nordul teritoriului, transmite postul de radio RTK de la Pristina.
- Publicitate -
Localnici din orașul Zvecan și din satul vecin Rudare au încercat să împiedice distrugerea baricadelor, aruncând cu pietre în soldații NATO. Potrivit agenției sârbe BETA, militarii din cadrul misiunii NATO în Kosovo (KFOR) au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea, iar în jurul baricadelor s-au auzit și focuri de armă. Cel puțin cinci protestatari și un soldat NATO au fost răniți în violențe. Potrivit unui purtător de cuvânt al KFOR, citat de Reuters, militarul rănit a fost evacuat, iar starea lui este stabilă. Potrivit unor informații neconfirmate oficial, mai mulți soldați KFOR au fost capturați de localnici.
Situația din nordul Kosovo rămâne tensionată, transmit agențiile de presă de la Belgrad și Pristina. Soldații NATO au blocat cu sârmă ghimpată toate drumurile spre Zvecan și Rudare, iar principalul oraș din zona Mitrovica este survolat de elicoptere militare. NATO a blocat rețeaua de comunicații mobile din nordul teritoriului pentru a împiedica organizarea populației pentru rezistență.
Nordul Kosovo este populat în cea mai mare parte de etnici sârbi care nu au recunoscut jurisdicția autorităților albaneze de la Pristina, care și-a autoproclamat independența în anul 2008. Anul trecut, sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade pe drumurile principale din zonă, încercând astfel să împiedice autoritățile albaneze și misiunea UE din Kosovo să-și impună controlul asupra punctelor de trecere a frontierei cu Serbia. De atunci, în ciuda numeroaselor încercări, forțele KFOR nu au reușit să deblocheze toate drumurile din nordul provinciei.