Duminică, 07 Iunie 2026

Clinica de avort aflată la originea deciziei Curţii Supreme a SUA s-a închis

de Mircea GHIȚĂ Joi, 07 Iulie 2022 87 < 1 min citire
Clinica de avort aflată la originea deciziei Curţii Supreme a SUA s-a închis
Singura clinică de avort din statul Mississippi, aflată în centrul recentei decizii a Curţii Supreme a Statelor Unite privind interzicerea avortului, şi-a închis miercuri porţile.
Jackson Women's Health Organization, supranumită „Pink House” (Casa Roz) din cauza culorii pereţilor săi, a realizat ultimele intervenţii înainte de intrarea în vigoare, joi, a legii care interzice toate avorturile în acest stat sărac şi conservator din sudul Statelor Unite.
Este o zi foarte grea pentru noi şi pentru ultima clinică de avort din Mississippi", a postat pe Twitter Fondul Casa Roz, responsabil cu strângerea de donaţii menite să asigure funcţionarea instituţiei.
A fost ultima noastră zi în care am luptat împotriva tuturor şi am oferit avorturi acolo unde nimeni altcineva nu ar fi putut sau nu ar fi vrut. Suntem mândri de munca depusă", conform postării citate de AFP, preluată de Agerpres.
Această clinică a obţinut, fără să vrea, notorietate internaţională, fiind la originea procedurilor judiciare care au condus, pe 24 iunie, la decizia Curţii Supreme de a reveni asupra hotărârii Roe v. Wade care, din 1973, garanta dreptul femeilor americane de a face avort.
Taguri
Articolul anterior Beijingul impune pentru prima dată obligativitatea vaccinării la intrarea în spații publice
Articolul următor Rușii au distrus Universitatea din Harkov. Autoritățile din Donețk îndeamnă civilii să plece

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei