Duminică, 07 Iunie 2026

Clipe de coșmar, după ce un carusel s-a prăbuşit. Şapte copii au fost răniţi în urma accidentului

de Cuget Liber Luni, 11 August 2025 519 < 1 min citire
Clipe de coșmar, după ce un carusel s-a prăbuşit. Şapte copii au fost răniţi în urma accidentului
Şapte copii, cu vârste curpinse între trei şi 12 ani au fost răniţi după ce un carusel pe lanţuri destinat copiilor s-a defectat şi s-a prăbuşit, în satul Costești, raionul Ialoveni, din Republica Moldova. Două ambulanţe au intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale copiilor, cinci dintre ei ajungând la spital, scrie Moldpres, citat de observatornews.ro
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), incidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 21:46, iar primele informații arată că defecțiunea a fost cauzată de depășirea greutății maxime admise.
Șapte copii, cu vârste cuprinse între trei și 12 ani, au suferit traumatisme de diferite grade. La fața locului a intervenit inițial ambulanța de la Costești, care a efectuat trierea victimelor, fiind ulterior solicitat sprijinul unei echipe suplimentare din Ialoveni.
Cinci dintre copii au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde primesc îngrijiri medicale.
Reprezentanții CNAMUP le reamintesc părinților importanța supravegherii atente a copiilor în parcurile de distracții, chiar și în locurile considerate sigure.
Taguri
Articolul anterior Bătaie cu bâte între două găști. Zeci de tineri au făcut prăpăd pe stradă, la trei dimineața
Articolul următor Iată titlurile zilei din data de 12 AUGUST ale ziarului CUGET LIBER!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei