O grupare de migranți români, acuzată de comercianții din centrul Londrei că este implicată în furturi din buzunare, din magazine și cerșetorie organizată, și-ar fi reinstalat tabăra în apropierea monumentului Marble Arch, una dintre cele mai aglomerate zone turistice ale capitalei britanice.
- Publicitate -
Aproximativ 12 persoane au fost observate dormind pe bănci pline de gunoaie, înconjurate de cărucioare de cumpărături încărcate cu saci și obiecte personale. Deși aparent nu făceau nimic, angajați din zona Oxford Street susțin că unii dintre cei aflați acolo ar face parte dintr-o grupare organizată care revine în Londra în fiecare an, relatează Daily Mail.
Acuzații de cerșetorie organizată și furturi
Persoanele abordate de jurnaliștii britanici au recunoscut că nu au documente care să le permită să muncească și au declarat că duc o viață dificilă, fără sprijin financiar. În schimb, angajați ai magazinelor și localurilor din zonă susțin că grupul ar veni periodic din România, în special în perioadele cu aflux mare de turiști.
Potrivit acestora, numărul persoanelor crește în timpul verii și înainte de deschiderea târgului de iarnă Winter Wonderland din Hyde Park, după care mulți dintre ei s-ar întoarce în România cu banii obținuți.
Un angajat al unui local din apropiere a declarat pentru Daily Mail că gruparea ar funcționa pe baza unor roluri bine stabilite.
„Fiecare își cunoaște rolul, fie că este cerșetor, hoț de buzunare sau hoț din magazine. De obicei, o femeie este așezată aici, pe trotuar. Stă câteva ore și cere bani, apoi vine alta. Își predau cartonul, iar cealaltă îi ia locul. Se lucrează în ture", a afirmat acesta.
Tabere improvizate în apropierea unor obiective turistice
În ultimii ani, autoritățile londoneze au intervenit pentru desființarea unor tabere improvizate apărute în zona Park Lane, în apropierea hotelului Hilton. Potrivit publicației britanice, Transport for London ar fi cheltuit aproximativ 37.000 de lire sterline pentru proceduri juridice și intervenții destinate evacuării unei astfel de tabere.
După evacuări, membrii grupului și-ar fi mutat locul de staționare către zona Marble Arch și Oxford Street, unde își petrec nopțile în spații acoperite.
Un agent de pază al magazinului a declarat că mai multor persoane le-a fost interzis accesul după ce ar fi fost surprinse furând produse precum carne, alcool și haine.
„Dacă ar fi furat doar pentru că le era foame, ar fi luat sandvișuri, dar fură carne, multă friptură, și alcool, în special băuturi spirtoase precum vodca", a spus acesta.
Magazinele reclamă pierderi din cauza furturilor
Printre magazinele care susțin că au fost afectate se numără și Sainsbury’s. Un manager a declarat că grupul din zona Marble Arch ar fi printre cele mai problematice și că membrii săi ar fura frecvent produse precum ciocolată, reviste sau alte bunuri.
„Ieri, unul dintre ei a furat cutii de Ferrero Rocher în valoare de peste 100 de lire", a afirmat managerul, precizând că magazinul folosește un sistem de recunoaștere facială pentru identificarea persoanelor care au provocat probleme în trecut.
Un agent de pază a mai susținut că unele persoane ar urmări clienții prin magazin și ar încerca să le fure telefoanele sau alte obiecte din buzunare.
Autoritățile spun că vor interveni
Consiliul Local Westminster a transmis că monitorizează situația și că nu permite transformarea spațiilor publice în zone de campare permanentă.
„Spațiile publice nu pot deveni locuri pentru tabere pe termen lung și nici nu putem accepta comportamente care provoacă disconfort locuitorilor, afacerilor și vizitatorilor. Atunci când oamenii refuză în mod repetat ofertele de sprijin sau când apar comportamente antisociale și probleme de siguranță publică, vom lua măsurile legale adecvate împreună cu partenerii noștri", a declarat consilierul David Harvey.
La rândul său, Transport for London a precizat că persoanele care au dormit anterior în acea zonă au fost informate că revenirea nu este permisă și că vor fi luate măsuri dacă situația se repetă.
Autoritățile britanice au subliniat însă că încearcă să ofere și sprijin persoanelor fără adăpost, colaborând cu serviciile sociale pentru găsirea unor soluții alternative, conform Adevărul.