Luni, 13 Iulie 2026

Suspiciuni de crimă mascată. Un bărbat și-ar fi ucis prietenul, apoi i-ar fi incendiat cadavrul

de Oana CHIRANA Luni, 13 Iulie 2026 133 < 1 min citire
Suspiciuni de crimă mascată. Un bărbat și-ar fi ucis prietenul, apoi i-ar fi incendiat cadavrul
Sunt suspiciuni de crimă mascată de un incendiu într-o localitate din Sibiu. Un bărbat este bănuit că şi-a ucis prietenul apoi i-a dat foc. Suspectul de crimă a fost reţinut.
Potrivit anchetatorilor, fapta de mare violență s-ar fi petrecut miercuri seara în curtea victimei din localitatea Gura Răului, în județul Sibiu.
Din cercetările desfășurate până acum a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 48 de ani din Harghita a aplicat mai multe lovituri cu o secure sau un topor, spun procurorii, în cap și în zona cervicală victimei, un bărbat în vârstă de 60 de ani. Au fost acte de mare violență, la capătul cărora agresorul ar fi incendiat cadavrul victimei.
Totul s-a petrecut în curtea imobilului victimei, pe fondul unei stări conflictuale existente deja și pe fondul consumului de alcool. Acum, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Poliției Județene Sibiu, sub coordonarea unui magistrat al parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au început cercetări în care faptele investigate sunt de omor și profanarea de cadavre sau morminte.
Taguri
Articolul anterior Trei colegii naționale militare au promovat Bacalaureatul 2026 cu rată de 100%
Articolul următor Operațiuni externe ale polițiștilor de frontieră. Peste 400 de persoane salvate în Marea Mediterană

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei