Rezultatele
finale ale examenului național de Bacalaureat 2026 confirmă încă o dată nivelul
ridicat al învățământului militar preuniversitar. Conform unei postări pe rețelele de socializare a Ministerului Apărării Naționale, trei dintre cele cinci
colegii naționale militare din România au înregistrat promovabilitate de 100%,
iar celelalte două au obținut procente de promovare de peste 96%.
- Publicitate -
Performanțele
absolvenților demonstrează calitatea pregătirii oferite în instituțiile de
învățământ militar, unde elevii aleg încă din liceu un parcurs bazat pe
disciplină, responsabilitate și standarde academice ridicate.
Rata
de promovare la examenul de Bacalaureat 2026 în colegiile naționale militare
este următoarea:
- Colegiul
Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza – 100%;
- Colegiul
Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia – 100%;
- Colegiul
Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova – 100%;
- Colegiul
Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc – 99,38%;
- Colegiul
Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța – 96,76%.
Reprezentanții
Ministerului Apărării Naționale au subliniat că rezultatele confirmă
profesionalismul cadrelor didactice și respectul față de valorile instituției
militare.
„În
urmă cu patru ani au ales un drum diferit față de cel al prietenilor lor, cu
mai multă disciplină, mai multe responsabilități și standarde ridicate, atât în
sala de clasă, cât și în afara ei. Rezultatele obținute confirmă calitatea
învățământului militar, a cadrelor didactice, precum și respectul față de
valorile instituției militare", au transmis reprezentanții MApN.
Absolvenții
promoției 2026 se pregătesc acum pentru următoarea etapă a formării lor profesionale,
mulți dintre ei urmând să își continue studiile în instituțiile de învățământ
superior militar, unde vor fi pregătiți pentru cariera de ofițer în slujba
României.