Comisia Europeană a decis să lanseze o procedură de încălcare a dreptului comunitar (infringement) contra Ungariei pentru nerespectarea mai multor prevederi ale legii europene privind libertatea media și ale directivei europene privind serviciile audiovizuale, informează agenția DPA.
- Publicitate -
Comisia, care i-a trimis guvernului ungar o scrisoare de notificare oficială, consideră că Budapesta nu respectă prevederile referitoare la interferența în activitatea jurnaliștilor și a companiilor media, restricționându-le libertatea editorială și activitățile economice.
Mai mult, executivul UE este de părere că Ungaria nu oferă o protecție adecvată surselor jurnalistice, avertizorilor de integritate și comunicării confidențiale și nici protecție judiciară atunci când aceste drepturi sunt încălcate. De asemenea, Budapesta este criticată pentru că nu a reușit să se conformeze cerințelor legate de serviciile publice de media și pentru că încalcă reglementările UE referitoare la alocarea publicității de stat.