Duminică, 07 Iunie 2026

Comisia Europeană doreşte întărirea Europol şi dublarea efectivelor sale

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 02 Aprilie 2025 109 < 1 min citire
Comisia Europeană doreşte întărirea Europol şi dublarea efectivelor sale
Aflată sub presiune pentru a combate mai eficient criminalitatea organizată, Comisia Europeană a propus întărirea Agenţiei Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, Europol, prin dublarea efectivelor acesteia, informează agenţia AFP.
În fiecare zi, auzim că infractorii şi criminalii sunt cu un pas înaintea noastră. Aceasta se poate schimba doar dacă le vom da forţelor noastre de ordine mijloacele pentru a acţiona", a pledat comisarul european Magnus Brunner.
Cu peste 1.400 de angajaţi, Europol este o agenţie cunoscută pentru operaţiunile sale împotriva criminalităţii organizate, a criminalităţii cibernetice sau a terorismului. În timpul ultimilor ani, ea a participat la operaţiuni pentru destructurarea de reţele de traficanţi sau de piraţi cibernetici.
Executivul european doreşte întărirea rolului Europol, pentru a face din ea o agenţie de poliţie cu adevărat operaţională. 
Taguri
Articolul anterior Explozie puternică într-un bloc de locuințe. Un bărbat de 75 de ani a ajuns la spital
Articolul următor Îngrijorător! Cei mai mulți tineri șomeri sunt din România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei