Comisia Europeană va înfiinţa un grup intern pentru a examina alegaţiile apărute în media potrivit cărora Ungaria ar fi spionat instituţii europene, a declarat un purtător de cuvânt al executivului UE, informează agenţia DPA.
- Publicitate -
Alegaţiile apar într-o investigaţie comună realizată de Direkt 36, un grup ungar non-profit de jurnalism de investigaţie, şi publicaţii precum Der Spiegel (Germania) şi De Tijd (Belgia).
„Comisia ia notă de toate relatările potrivit cărora au existat operaţiuni de spionaj desfăşurate de un serviciu de informaţii ungar împotriva UE şi a unor membri ai personalului său. Comisia ia astfel de alegaţii foarte în serios. Vom înfiinţa un grup intern care să examineze aceste alegaţii", a afirmat purtătorul de cuvânt.