Vineri, 05 Iunie 2026

Compania care va furniza echipamente 5G României

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Vineri, 29 Aprilie 2022 276 1 min citire
Compania care va furniza echipamente 5G României
Producătorul suedez Ericsson a obținut avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a furniza echipamente și programe software pentru infrastructurile IT de interes național și pentru rețelele 5G comerciale.Avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost acordat în data de 20 aprilie societăților Ericsson Telecommunications România, Ericsson Antenna Technology România, Ericsson Estonia și Ericsson AB, iar decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit Antena3.ro actul normativ care transpune în legislația națională Memorandumul 5G semnat de România cu SUA a fost promulgat de președintele Iohannis anul trecut. Legea implementării 5G acordă CSAT dreptul de decizie în ceea în ce privește autorizarea proiectelor.
Transformarea digitală este unul dintre cele mai amplu discutate subiecte în această perioadă, cu atât mai mult cu cât alocările de fonduri prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în această direcţie (a digitalizării), sunt semnificative – un procent de 20% din total, adică aproximativ 6 miliarde de euro, în linie cu sumele prevăzute de planurile altor state din Uniunea Europeană. Sumele alocate componentei de conectivitate, însă, sunt destul de mici – sub 2% din PNRR – în contextul în care ţintele în ceea ce priveşte digitalizarea nu pot fi atinse în lipsa unui grad ridicat de conectivitate", au precizat specialiştii Ericsson prezenţi la ediţia cu numărul 26 a Conferinţei Ziua Comunicaţiilor.
Conform estimărilor Ericsson, tehnologia 5G ar putea aduce economiei României 7,8 miliarde de euro până în anul 2025. Beneficiile în zonele rurale ar urma să se ridice la 4,7 miliarde de euro.
Taguri
Articolul anterior Cât este amenda dacă nu plăteşti taxa de pod de la Feteşti
Articolul următor Boris Becker, condamnat la închisoare în Marea Britanie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei