Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au continuat audierile în dosarul în care mai mulți directori din Primăria Constanța sunt judecați pentru fapte de corupție. De această dată a venit rândul consilierului local Ali Nurhan să apară în fața magistraților și să susțină, cu anumite poticneli, varianta ultimilor martori audiați de Curtea de Apel, care au spus, ca pe o poezioară, o "versiune" a poveștii de corupție de la Primăria Constanța. Este vorba, mai exact, de martori care susțin, așa cum a făcut-o, ieri, în instanță, și consilierul local Ali Nurhan, că Burcin ar fi venit la Terasa Colo-nadelor, imediat după ce a făcut denunțul la DNA împotriva directorilor din Primăria Constanța, și și-ar fi exprimat regretul și părerile de rău privind consecințele gestului său.
- Publicitate -
Și Ali Nurhan, la fel ca și ceilalți martori chemați în apărarea inculpaților, a susținut că Burcin ar fi spus, la o masă de la Terasa Colonadelor, că "ținta celor de la DNA nu erau funcționarii de la Primăria Constanța, ci Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu".
Mai mult decât atât, potrivit lui Ali Nurhan, Burcin ar fi solicitat ajutorul lui Nicolae Terzi, patronul de la Terasa Colonadelor, pentru a rezolva problema pe cale amiabilă.
Numai că Ali Nurhan a cam uitat (sau a încurcat) povestea, astfel că, la detalii, cum ar fi, de exemplu, prezența socrului lui Pilat, Ionel Burducel, alături de fiica sa, la Terasa Colonadelor, el a spus, sigur pe el, că a văzut cum au venit cei doi și s-au așezat la o masă ("pentru că Burducel, din cauza vârstei, se deplasa mai greu" - chiar justifică martorul Ali Nurhan prezența fiicei alături de tatăl ei), pe când, doar la termenul precedent, martorul Burducel (socrul inculpatului Pilat) a spus că fiica sa l-a așteptat în mașină.
Atentă la detalii, avocata lui Radu Mazăre, dar și a inculpaților din acest dosar, Ioana Focșa, a știut cum să "întoarcă" afirmația martorului Nurhan, astfel încât să pară că pe acesta l-a cam lăsat memoria și că nu ar mai ține minte cu exactitate "versiunea" spusă la unison de martorii audiați până acum.
Din oficiu, instanța de judecată a dispus reaudierea, la termenul următor, din data de 7 aprilie, a denunțătorului Dumitru Burcin, dar și audierea patronului de la Terasa Colonadelor, Nicolae Terzi.
Instanța Tribunalului Constanța l-a condamnat pe Constantin Babuș la doi ani și 10 luni, pe Marius Tărcatu la doi ani și șase luni și pe Ionel Pilat la doi ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu suspendare condiționată. De asemenea, magistrații au dispus confiscarea sumei de 20.000 USD de la Constantin Babuș și restituirea către denunțătorul Dumitru Burcin. Cele trei persoane condamnate sunt obligate la plata a câte 6.000 de lei cheltuieli de judecată.
Reamintim că Babuș Constantin, șeful Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, Marius Tărcatu, directorul direcției similare din cadrul Consiliului Județean Constanța, pentru complicitate la luare de mită, iar Ionel Pilat, directorul Direcției Serviciului Public din Primăria Constanța, pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
Potrivit rechizitoriului, cei trei directori au ajuns să fie anchetați de procurorii anticorupție în baza unui autodenunț formulat de Dumitru Burcin, patronul restaurantului "Pelican", din Constanța. Denunțătorul susține că în toamna lui 2002, Babuș i-ar fi pretins suma de 20.000 de dolari pentru a-i facilita intrarea la negociere directă în vederea cumpărării terenului aferent restaurantului Pelican. În urma anchetei efectuate, s-a ajuns la concluzia că banii pretinși ar fi ajuns în posesia lui Babuș, prin intermediul lui Tărcatu. Ionel Pilat, la acea perioadă director adjunct în cadrul Primăriei Constanța, l-ar fi constrâns prin amenințări pe Burcin să dea banii respectivi.