La sfârșitul săptămânii trecute, în data de 26 iunie, inspectorii Consiliului Concurenței Constanța împreună cu alți colegi de la punctele din țară au descins la sediile dispeceratelor de taxi și la cele două asociații ale taximetriștilor din Constanța pentru a aduna documente și declarații care să demonstreze că în acest sector legea concurenței nu este respectată.
- Publicitate -
"Am identificat 13 sectoare sensibile din punct de vedere concurențial, unul dintre acestea fiind transportul de persoane în regim de taxi. Am constatat că piața de taximetrie este foarte bine reprezentată la nivelul municipiului Constanța, numărul de taxiuri depășind chiar nivelul prevăzut în legislație, de patru mașini la 1.000 de locuitori. De asemenea, la nivelul operatorilor dispeceri, tarifele practicate sunt, cu foarte mici excepții, identice, iar perioadele de modificare a acestor tarife coincid.
Legea Concurenței interzice orice înțelegere expresă sau tacită între agenți economici sau asociații de agenți economici.
Având în vedere cele de mai sus, Consiliul Concurenței a demarat o anchetă având ca obiect încălcarea art. 5 din Legea Concurenței. Ancheta se va finaliza, sperăm, până la sfârșitul acestui an, cu întocmirea unui raport în care va fi prezentată situația exact așa cum este ea. În situația în care vor exista încălcări ale legii, vom nominaliza persoanele care se fac vinovate de acest lucru și vor răspunde în fața legii", a declarat Ioan Bădică, inspectorul șef al Consiliului Concurenței Constanța.
În perioada imediat următoare, ancheta va fi extinsă, urmând a fi solicitate documente și adunate declarații și de la reprezentanții Consiliului Local, care coordonează și controlează activitatea la nivelul municipiului. "Vrem să vedem în ce măsură Consiliul Local s-a implicat mai mult decât permite legea în astfel de acțiuni", a adăugat directorul, dând drept exemple: organizarea licitației pentru alegerea societății care să furnizeze taximetriștilor autocolantele cu tarife practicate și impunerea de tarife minimale și maximale, în condițiile în care fiecare agent economic ar trebui să fie liber să aleagă din acest punct de vedere. "În funcție de urmările anchetei, în cazul în care Autoritatea Publică Locală este descoperită că nu a respectat normele legale din punct de vedere concurențial, aceasta este obligată să revină în legalitate, în caz contrar se va apela la instanță", a încheiat Ioan Bădică.