Luni, 08 Iunie 2026

Consiliul Federației a propus actualizarea strategiei Rusiei privind utilizarea armelor nucleare

de Cuget Liber Vineri, 23 Noiembrie 2018 208 < 1 min citire
Consiliul Federației  a propus actualizarea strategiei Rusiei privind utilizarea armelor nucleare
Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului federal rus) a recomandat Consiliului Securității Rusiei să stabilească noi condiții pentru utilizarea armelor nucleare de către Rusia, a comunicat, miercuri seară, agenția de presă RIA Novosti.
Recomandările au fost elaborate de Comisia pentru apărare și securitate din cadrul Consiliului Federației, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Apărării, Statului Major al armatei ruse și ai Consiliului Securității Rusiei, organism consultativ pe lângă președinția rusă. Responsabili ai acestor instituții au dezbătut problema respectivă în cadrul unei mese rotunde ce a avut loc, miercuri, la Moscova.
Politicieni și militari deopotrivă au cerut să fie definiți clar factorii pentru cazul unui răspuns la utilizarea de către un potențial inamic a armelor hipersonice și a altor tipuri de arme strategice non-nucleare.
Participanții la dezbaterea menționată au subliniat de asemenea necesitatea elaborării unui proiect în domeniul strategiei naționale militare și actualizării Fundamentelor politicii ruse în domeniul descurajării nucleare. 
Taguri
Articolul anterior Următorul exercițiu militar SUA - Coreea de Sud va fi redus
Articolul următor Prințul moștenitor, "linie roșie" în ancheta asupra uciderii lui Jamal Khashoggi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei