Duminică, 07 Iunie 2026

Constanța, sub supravegherea autorităților din cauza vremii severe: polițiștii și pompierii, în alertă

de Oana CHIRANA Vineri, 20 Februarie 2026 128 1 min citire
Constanța, sub supravegherea autorităților din cauza vremii severe: polițiștii și pompierii, în alertă
Autoritățile din județul Constanța anunță că sunt în alertă, în contextul atenționărilor meteorologice emise pentru mai multe zone din țară. Reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne au transmis că, până la această oră, situația este sub control.
Inspectorul de poliție Andreea Ambroze, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a declarat că polițiștii constănțeni sunt la datorie și monitorizează permanent evoluția condițiilor meteo.
Până la această oră nu au fost înregistrate evenimente. Sperăm să rămână situația tot așa", a precizat aceasta.
Polițiștii le recomandă șoferilor să se informeze înainte de a pleca la drum, mai ales dacă intenționează să tranziteze județe aflate sub cod galben. Totodată, forțele de ordine acționează în sistem integrat, alături de polițiștii de frontieră și jandarmi, pentru prevenirea oricăror incidente.
La rândul său, căpitan Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, a anunțat că pompierii sunt pregătiți să intervină în orice moment.
Tehnica din dotare a fost verificată și este în condiții de optimă funcționare, iar la nivelul inspectoratului a fost prealertată grupa operativă", a declarat reprezentanta ISU.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasările care nu sunt urgente, iar în cazul în care acestea sunt necesare, să se informeze din surse oficiale și să respecte indicațiile transmise de instituțiile abilitate.
De asemenea, populația este îndemnată să semnaleze rapid situațiile în care observă persoane vulnerabile expuse la temperaturi scăzute, prin apel la numărul unic de urgență 112.
Taguri
Articolul anterior Consilierii stabilesc noile tarife! Cât costă ca să stai la Căminul de bătrâni din Constanța
Articolul următor Iată titlurile din acest WEEKEND ale ziarului CUGET LIBER!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei