„Constanța Vorbește” - Drogurile nu aleg victimele. Cum îi protejăm pe adolescenți?
de Cuget LiberVineri, 19 Iunie 2026 25 < 1 min citire
Asculta stirea
În cadrul acestei ediții a emisiunii „Constanța Vorbește”, realizatoarea Cătălina Buzoianu l-a avut invitat pe Cătălin Țone, expert antidrog.
- Publicitate -
Zoom-ul a fost pus astăzi pe fenomenul consumului de droguri în rândul adolescenților și pe modalitățile prin care familia, școala, autoritățile și comunitatea pot contribui la prevenirea acestui pericol tot mai prezent în societate. Discuția a adus în prim-plan cauzele care îi fac pe tineri vulnerabili în fața consumului de substanțe interzise, semnalele de alarmă pe care părinții trebuie să le observe și impactul pe care drogurile îl pot avea asupra sănătății, educației și viitorului unei generații.
În cadrul emisiunii au fost abordate și teme precum noile tipuri de substanțe psihoactive care circulă în România, metodele prin care rețelele de trafic ajung la adolescenți, rolul educației preventive și necesitatea unor campanii de informare adaptate realităților actuale.
De asemenea, Cătălin Țone a vorbit despre importanța dialogului dintre părinți și copii, despre intervenția timpurie în cazurile de consum și despre soluțiile care pot contribui la reducerea fenomenului și la protejarea tinerilor de riscurile asociate dependenței.
O ediție dedicată conștientizării unui fenomen care afectează tot mai multe familii, prevenirii consumului de droguri și responsabilității comune de a-i proteja pe adolescenți.