„Constanța Vorbește” - Scandal în port, haos în salarizare și jocurile pentru un nou guvern
de Cuget LiberVineri, 29 Mai 2026 150 < 1 min citire
Asculta stirea
În cadrul acestei ediții a emisiunii „Constanța Vorbește”, realizatoarea Cătălina Buzoianu l-a avut invitat pe senatorul USR Constanța, Remus Negoi.
- Publicitate -
Zoom-ul a fost pus astăzi pe tensiunile din Portul Constanța, problemele legate de salarizare și negocierile politice pentru formarea viitorului Guvern. Au fost analizate efectele blocajelor și nemulțumirilor din sistemul portuar, impactul acestora asupra economiei locale și naționale, dar și măsurile necesare pentru rezolvarea situației.
În cadrul emisiunii au fost abordate și principalele teme aflate pe agenda politică a momentului, de la discuțiile privind viitoarea formulă guvernamentală până la provocările economice și administrative cu care se confruntă România. Totodată, senatorul Remus Negoi a prezentat punctul de vedere al USR cu privire la reformele considerate necesare în administrație, economie și instituțiile publice.