Românii care au plecat din țară și săvârșesc infracțiuni peste hotare sunt mediatizați la maxim, în timp ce aceia care sunt niște "ambasadori" ai faptelor bune sunt lăsați, undeva, într-un con de umbră. Zilele trecute, un constănțean, plecat din România în urmă cu 10 ani, pentru a-și face un rost în viață,
- Publicitate -
a dat exemplu că românii pot fi și altfel. Dumitru Hârșenie, de 32 de ani, a reacționat din instinct, așa cum ar trebui să facă orice om de bună credință, punându-și viața în primejdie, în fața unor indivizi care fac parte dintr-o bandă extrem de violentă ce acționează în orașul Salonic, din Grecia.
Constănțeanul devenit erou în Grecia ar putea primi 100.000 de euro, drept recompensă din partea reprezentanților băncii care a fost ținta jafului. De aceeași sumă ar urma să beneficieze și doi funcționari ai băncii, care au fost răniți în timpul atacului.
În urmă cu câteva zile, Dumitru Hârșenie, de 32 de ani, și-a riscat viața pentru a-i ajuta pe polițiștii din Salonic să prindă doi indivizi care fac parte dintr-un clan mafiot georgian. Ei intenționaseră să jefuiască o bancă, dar pentru că unul dintre angajați a apucat să apese butonul de panică, s-au speriat și au plecat.
Cei doi tâlhari de pregăteau să fugă pe motocicletele cu care veniseră, în momentul în care constănțeanul a sărit asupra lor trântindu-i la pământ. Pentru a scăpa de român, unul dintre georgieni a scos pistolul și a tras, rănindu-l în coapsă.
Infractorii au fost capturați de polițiștii care înconjuraseră zona iar Dumitru Hârșenie a fost transportat la spital. Operația a durat opt ore pentru că medicii
nu reușeau să scoată glonțul, dar, în cele din urmă, intervenția chirurgicală s-a finalizat cu bine.
Contactat telefonic, consulul general al României la Salonic, Dumitru Hrițuleac, a declarat că Dumitru Hârșenie ar fi trebuit să fie externat ieri, însă cadrele medicale au stabilit că este mai bine să mai stea câteva zile sub supraveghere de specialitate.
"Vroiam ca în această seară (n.r. luni seara) să-i înmânăm o diplomă pentru curajul său. Oricum i-o vom da după ce va ieși din spital" a declarat consulul Dumitru Hrițuleac.
De pe patul de spital, unde doctorii îi făceau vizita medicală, "eroul de la Salonic" a declarat pentru "Cuget Liber" că se simte bine.
"Am reacționat din instinct, atunci când am auzit strigându-se: «Prindeți bandiții!» Am sărit și i-am lovit pe doi tipi, iar ei au căzut la pământ. Nu am văzut că au arme. După ce s-a ridicat de jos, până să vină polițiștii, unul dintre ei a scos arma și a tras asupra mea. Nu am simțit când m-a împușcat, am văzut doar pantalonii găuriți, și apoi sângele șiroind" ne-a povestit Dumitru Hârșenie.
El ne-a mărturisit că a plecat din Mangalia și s-a stabilit definitiv în Grecia în urmă cu 10 ani. Tânărul s-a căsătorit tot cu o româncă, este tatăl a trei copii și are un mic magazin în Salonic.
Dragoste de frate
Fratele eroului de la Salonic, Daniel Hârșenie, locuiește și muncește în Mangalia. Este mai mare cu 11 ani decât Dumitru și, de aceea, are un instinct protector aproape patern.
"Sunt îngrijorat pentru el și familia lui. Are trei copii. Am înțeles că acum, în spital, i se acordă protecție din partea polițiștilor, însă nu știu ce se va întâmpla când va fi externat", ne-a spus Daniel Hârșenie. El se teme de eventuale răzbunări ale georgienilor, deoarece banda decapitată de fratele său este căutată de ani de zile în Grecia, unde a comis peste 25 de jafuri.
Referitor la fratele său mai mic, Daniel Hârșenie are numai cuvinte de laudă.
"A reacționat din instinct, cel de apărare, de a face o faptă bună. Este foarte inteligent și ar fi fost mult mai bun dacă rămânea, aici, în România. Așa este felul lui, nu este prima dată și sigur, nu va fi nici ultima dată, când face o faptă bună. A mai ajutat și alți oameni. Odată a ridicat un om căzut pe stradă și i-a dat bani de mâncare" ne-a povestit fratele lui Dumitru.
Mama lui Dumitru Hârșenie nu știe că fiul ei a fost împușcat de niște infractori, iar familia dorește ca acest lucru să rămână, deocamdată, secret. Tatăl eroului de la Salonic a decedat acum patru ani, însă, cu siguranță, se mândrește, acolo printre îngeri, cu fiul său care și-a pus viața în primejdie pentru a ajuta autoritățile să decapiteze o bandă căutată de trei ani pentru numeroase jafuri.