Vineri, 05 Iunie 2026

Constănțenii au în bănci peste 2,1 miliarde de lei

de Redactor 22 Miercuri, 14 Noiembrie 2007 320 < 1 min citire
Constănțenii se numără printre românii cu cei mai mulți bani depuși la bancă. Cel puțin așa arată situațiile centralizate de către Banca Națională a României la sfârșitul lunii septembrie. Potrivit statisticilor, la începutul lunii octombrie, constănțenii aveau deschise la bănci depozite în lei în valoare de 1.409.485,26 mii de lei, fiind depășiți la acest capitol doar de orașele Sibiu, Cluj și București. Comparativ cu rezultatele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, creșterea este una care se apropie de 10%. Din această sumă, cele mai multe economii aparțin populației, constănțenii având în conturi nu mai puțin de 729.161,36 mii de lei, spre deosebire de 669.793,21 mii de lei cât dețineau agenții economici.
O poziție ceva mai bună o ocupă județul Constanța la capitolul depozite în valută, respectiv locul trei, după București și Cluj. În acest caz valoarea totală a banilor depuși în bănci fiind de 792.576,16 mii de lei, în scădere totuși față de aceeași perioadă a anului trecut. La fel ca și în cazul depozitelor în lei, și la valută, cei mai mulți bani provin de la populație cu un total de 472.434,44 mii de lei, la care se adaugă 319.118,45 mii de lei, reprezentând economiile agenților economici.
Articolul anterior Fonduri pentru popularizarea "Paraziților" în școli
Articolul următor Amăgit, de doi ani, că va prinde un contract de muncă în străinătate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei