Vineri, 05 Iunie 2026

Cu 20% din acțiuni Constantinescu vrea să-și impună voința la aeroportul Kogălniceanu

de Adina BOCAI Joi, 08 Noiembrie 2007 427 3 min citire
Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, amenință: ori se va ține cont de punctele de vedere ale reprezentanților CJC în conducerea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, ori autoritatea județeană va construi un nou aeroport, unde să poată derula acțiunile pe care le are în plan. "Dacă nu reușim să ne impunem punctele de vedere, vom lua în calcul și construirea unui nou aeroport", a declarat Constantinescu, ieri, în cadrul unei conferințe de presă. Constantinescu s-a arătat nedumerit de ce "orice cetățean din lume, orice arab" va putea să devină acționar în momentul în care cele 5 procente prevăzute în același act normativ vor fi listate la bursă, iar în ceea ce privește Consiliul Județean Constanța au fost voci care au invocat "incapacitatea financiară" a autorității județene de a fi parte în acest proiect. De altfel, Constantinescu a declarat ieri că ia în calcul și posibilitatea ca în momentul listării la bursă a celor cinci procente de la "Mihail Kogălniceanu", Consiliul Județean să cumpere acțiuni pentru a-și consolida poziția în cadrul acționariatului aeroportului. Totul pentru a se impune în fața celorlalți acționari, cu orice preț.
Printr-un comunicat de presă, autoritatea județeană condusă de Constatinescu chiar menționează că, în noua sa calitate, "va fi capabilă să își aducă un aport (sic!) la dezvoltarea aeroportului infinit mai mare decât deținătorii pachetelor de 20 + 5%".
Președintele CJC a calificat actualul management ca defectuos și a mai amintit că odată cu noul statut, CJC se va implica activ în dezvoltarea societății, cu condiția să nu i se pună piedici. Constantinescu a sancționat în primul rând politica prețurilor foarte mari practicată de actuala conducere, politică ce a dus la falimentarea societății și, implicit, la îndepărtarea tuturor companiilor care au intenționat în decursul timpului să aibă curse și la Kogălniceanu. "La ora asta, aeroportul este un faliment", a declarat Constantinescu.

Articolul anterior Steaua a pierdut, Slavia egal cu Arsenal
Articolul următor Și fetele sar la bătaie când se simt lezate în amorul propriu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei