Rusia şi SUA au purtat la Istanbul, cu uşile închise, negocieri pozitive pentru normalizarea relaţiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, informează agenţia EFE.
- Publicitate -
„Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experţi s-a desfăşurat într-o atmosferă pozitivă şi a permis realizarea unor progrese în soluţionarea problemelor ridicate de cei doi președinţi" (n.r. - Vladimir Putin, respectiv Donald Trump), a declarat Aleksandr Darciev, ambasadorul Rusiei în SUA, care a condus delegaţia Moscovei la aceste discuţii.
Ambele părţi au constatat existenţa unor „elemente de iritare grave” în relaţiile lor bilaterale, care - potrivit diplomatului rus - au fost moştenite de la administraţia anterioară a SUA.
„Aceste elemente trebuie eliminate de urgenţă pentru a consolida încrederea şi a restabili pe deplin relaţiile între cele două state", a afirmat el, adăugând că, în perioada următoare, se va lucra la iniţiativele prezentate de părţi pentru a se ajunge la noi acorduri la următoarea rundă de consultări.
Darciev a subliniat importanţa redobândirii în curând de către Rusia a controlului asupra clădirilor diplomatice confiscate în SUA, iar ambele părţi au convenit să depună eforturi pentru a duce la bun sfârşit această problemă.
„Am convenit asupra unor măsuri suplimentare pentru a simplifica regimul de circulaţie al diplomaţilor şi, de asemenea, privind procesarea vizelor acestora", a mai spus ambasadorul rus.
De asemenea, a fost discutată necesitatea asigurării unor servicii bancare şi financiare nebirocratice pentru misiunile diplomatice ale ambelor ţări.
În plus, negociatorii au subliniat că intensificarea contactelor între cetăţeni şi oameni de afaceri va permite restabilirea serviciilor de transport aerian între SUA şi Rusia, lucru de care Moscova este foarte interesată.