O adevărată tragedie a avut loc, ieri, în jurul orei 13, în orașul Eforie. Un copil de 13 ani, George Marian A., a fost găsit fără suflare în cada din baia locuinței, chiar de către mama sa. Disperată, femeia a sunat imediat la Ambulanță, iar medicii veniți la fața locului s-au străduit, vreme de aproximativ o oră, să îl aducă la viață. Fără succes însă.
- Publicitate -
Atât pentru familie, cât și pentru Poliție, prieteni și vecini, moartea adolescentului este un adevărat mister, iar asta pentru că el nu era cunoscut ca având anumite boli. Există posibilitatea ca băiatul să fi suferit un stop cardio-respirator, sau să fi ingerat anumite substanțe sau pastile, dar acest lucru nu va putea fi stabilit cu exactitate decât de către medicii legiști, în urma efectuării necropsiei. Aceasta din urmă va stabili cu exactitate cauzele care au condus la deces.