Vineri, 05 Iunie 2026

Coreea de Nord a transferat a doua rachetă pe coasta de est

de Cuget Liber Sâmbătă, 06 Aprilie 2013 287 2 min citire
Coreea de Nord a transferat  a doua rachetă pe coasta de est
Coreea de Nord a transportat a doua rachetă cu rază medie de acțiune pe coasta de est și a instalat-o pe un lansator de rachetă mobil, a anunțat, vineri, agenția sud-coreeană Yonhap, citând un oficial de rang înalt guvernamental de la Seul.
Ministerul Apărării din Coreea de Sud, care a confirmat, joi, instalarea de către Phenian a primei rachete pe coasta de est, nu a făcut comentarii cu privire la această nouă informație.
"S-a confirmat că nord-coreenii au transportat cu trenul, la începutul săptămânii, două rachete de tip Musudan cu rază medie de acțiune către coasta de est și le-au instalat pe vehicule echipate cu un dispozitiv de lansare", a declarat un oficial de rang înalt citat de agenție.
Racheta de tip Musudan, dezvăluită prima dată la o defilare militară în octombrie 2010, ar avea o rază de acțiune teoretică de aproximativ 3.000 de kilometri, adică ar avea capacitatea de a atinge Coreea de Sud și Japonia.
Raza de acțiune a rachetei poate atinge aproximativ 4.000 de kilometri în cazul în care aceasta are o încărcătură ușoară, putând, deci, să lovească, în mod teoretic, Insula Guam, în Pacific, pe care se află baze militare americane importante.
v v v
Casa Albă a afirmat că Statele Unite adoptă "toate măsurile de precauție necesare" în urma amenințărilor cu un atac nuclear din partea Coreei de Nord, dând asigurări că nu este surprinsă de comportamentul Phenianului.
Întrebată în mod expres despre deplasarea de către autorități a unor rachete pe coasta de est a Coreei de Nord, președinția americană a declarat că este la curent cu aceste evenimente, dar s-a abținut să comenteze. "Pot să vă spun că am văzut informațiile de presă despre aceste rachete și că vom continua să supraveghem îndeaproape situația în peninsula coreeană", a declarat Jay Carney, un purtător de cuvânt al președintelui Barack Obama.
v v v
Marina militară sud-coreeană a desfășurat, vineri, în Marea Galbenă și în Marea de Est, două distrugătoare echipate cu sisteme radar Aegis destinate interceptării rachetelor balistice, ca măsură defensivă în fața unui posibil atac nord-coreean, relatează agențiile Yonhap și EFE, citând un oficial militar de la Seul.
De asemenea, armata sud-coreeană a plasat în stare operativă sistemul radar de apărare antiaeriană Green Pine și sistemul de alertă timpurie Peace Eye, alcătuit din patru avioane de recunoaștere Boeing 737 AEW&C. 
Taguri
Articolul anterior Cum se curăță corect ochii bebelușului
Articolul următor VIDEO MACABRU! Angajații unui fast food au urlat de spaimă când au văzut un OM FĂRĂ CAP!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei