"Simplemente GRANDE!". "Une très belle voix!! Et c’est un talent qui manifestement promet beau-coup plus. Chapeau!!!". "Sigue con esa humildad y esos deseos de mejorar. No olvides siempre como tu lo dices mucho trabajo. Muy bien". "Bravooooooooo! Dumnezeu să-ți ajute! Precum în marșul din Aida, spre gala finală".
- Publicitate -
Nu trebuie să știi prea multă spaniolă, franceză sau... română ca să înțelegi că toți cei care au comentat videoclipul de pe YouTube - în care deja celebrul Costel Busuioc dă de pământ cu concurența în a cincea ediție a concursului televiziunii iberice - au căzut în genunchi în fața muncitorului bănățean plecat să spargă piatră prin Spania. Ca toți ceilalți, la început am acceptat cu minim interes și cu maxime rezerve ideea că un românaș dolofan și bonom, pentru care cea mai mare scenă pe care cântase până atunci fusese un șantier nenorocit, ar putea câștiga vreun concurs organizat de spanioli. Dar săptămânile treceau, iar Costeluș dărâma barieră după barieră, cultivându-și tonele de talent într-o zi cât alții în zece.
Am aruncat apoi un ochi înlăuntrul granițelor. Evident, a curs multă apă pe Dâmbovița până când vreun culturnic de pe la noi, un anume Adrian Iorgulescu, să sesizeze că e un os de ros în toată fabula asta. Așa că, hop!, tras de mânecă de niște reporteri TV, a scos din joben o manevră populistă, oferindu-i cu larghețe lui Costel o bursă la Conservator.
Să mori de râs, nu alta! Adică a fost nevoie - cum s-a dovedit în ‘nșpe mii de ocazii - ca alții să ne descopere diamantele în rahat și moloz, iar noi să ne repezim să luăm caimacul. Nu știu cum va proceda Pavarotti din Banat pe viitor; eu, personal, dacă aș avea ocazia să aleg între lecții de canto la Opera din Viena (pentru care, în primă instanță, Costel nu a avut bani) și bursa lui Iorgulescu, aș opta pentru prima variantă. Nu că am avea dascăli proști, Doamne ferește!, ci din cauza a ceea ce urmează. De ce să aștept ani de zile să împart scena Operei Române cu manelistul ăla care și-a tras videoclip printre decorurile operei, când pot intra pe ușa din față la Scala sau Metropolitana new-yorkeză?
Pun pariu că, până la alegeri, Costeluș va fi fost uitat deja, iar promisiunea făcută de un dregător vremelnic - uitată prompt. Ca atâtea altele. Lasă, Costele, că noi rămânem cu Anna Lesko și Laura Andreșan, ne descurcăm cumva, tu vezi-ți de înaltele și joasele tale, acolo...
